Doi bărbați cu vârstele de 18 și 34 de ani originari din raionul Leova, care s-au dovedit a fi rude, au fost reținuți de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Centru, pentru comiterea unui furt din locuință în proporții mari.
Polițiștii au fost alertați în dimineața zilei de 1 ianuarie de către proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 55 de ani, care a comunicat că din locuință i-au fost sustrase bunuri materiale. Bărbatul a mai comunicat forțelor de ordine că întorcându-se acasă a depistat că din locuință i-au dispărut bijuterii din aur, telefon mobil „Iphone 11” și 4 ceasuri de mână. Prejudiciul cauzat părții vătămate constituie 183 300 lei. Polițiștii au stabilit că indivizii au pătruns în locuință prin deteriorarea geamului.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru furt în proporții mari, fiind dispuse mai multe acțiuni de investigație și urmărire penală.
Astfel, în urma măsurilor de investigații întreprinse de polițiști, indivizii au fost identificați, iar în urma efectuării perchezițiilor autorizate la domiciliile acestora, au fost depistate o parte din bunurile sustrase. Aceștia au fost escortați la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale, bărbații și-au recunoscut vinovăția comunicând toate detaliile comiterii furtului. Totodată s-a stabilit că organizatorul furtului, bărbatul de 34 ani, pe parcursul lunilor de vară a efectuat lucrări de punere a pavajului în curte. Este de menționat că, anterior, acesta a mai fost judecat pentru infracțiuni similare.
Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost plasat în arest pentru 30 de zile, iar tânărul este cercetat în stare de libertate. Conform legislației în vigoare, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani.
Dina Roșca