
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) informează că mâine, 9 mai 2025, toate structurile MAI – Poliția Republicii Moldova, Inspectoratul General de Carabinieri al MAI, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova și Inspectoratul de Management Operațional – sunt mobilizate pentru ca manifestațiile programate să se desfășoare în siguranță și într-un climat pașnic.
MAI face un apel către toți cetățenii: să respecte legea, să se bucure în liniște de evenimente și să nu transforme această zi într-un prilej de dezbinare sau ură.
„Mizăm pe înțelegerea și maturitatea fiecăruia – organizatorilor și participanților la manifestări. Îi îndemnăm pe toți să nu promoveze simboluri care incită la război, să nu încerce să ocolească legea sau să provoace tensiuni în societate.
Legea prevede că purtarea simbolurilor care promovează războiul, cum este panglica „Sfântul Gheorghe”, constituie contravenție. Anul trecut, Poliția a documentat 71 de astfel de cazuri.
Poliția nu face decât să își respecte misiunea – să aplice legea, corect și echitabil, indiferent de context.
Ne dorim cu toții ca ziua de 9 mai să fie un moment de unitate și reflecție, nu de provocări”, spune MAI.