MAI a dispus crearea, în Palanca și Ocnița, a Centrelor provizorii pentru cetățenii străini
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a dispus crearea, în Palanca și Ocnița, a Centrelor provizorii pentru cetățenii străini, care traversează frontiera de stat a Republicii Moldova, informează PROVINCIAL.
„Scopul Centrelor provizorii este să acorde asistență de primă necesitate, de natură umanitară, juridică și alimentară imediată imigranților. Centrele vor dispune de condiții de cazare pentru un termen de 72 ore. La fel, persoanelor li se vor aloca pachete alimentare și de igienă” – comunică MAI.
În cadrul centrelor, vor activa ofițerii BMA, care se vor ocupa cu documentarea acestora, personal medical și asistenți sociali, care va acorda asistență.
Funcționalitatea și securitatea acestora va fi asigurată de către IGSU și IGC, în comun cu Biroul Migrație și Azil.
Cristina Gurez