Secretarul general al MAI, Serghei Diaconu, împreună cu Șeful Adjunct al IGP, Alexandru Bejan, și reprezentanții Direcției juridice a IGP și Inspectoratului Național de Securitate Publică, au avut o întâlnire cu Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) – Viorel Furdui, informează PROVINCIAL.
Potrivit unui comunicat, principalele subiecte ale discuției au fost îmbunătățirea activității desfășurate de către agenții constatatori, în vederea excluderii dublărilor de competență, dar și pentru delimitarea clară a atribuțiilor.
În acest context, în cadrul ședinței, a fost reiterată disponibilitatea pentru organizarea consultărilor cu referire la delimitarea clară a competenței de constatare a contravențiilor și stabilirea statutului agenților constatatori din cadrul APL-urilor.
Secretarul general a menționat că MAI este gata pentru o conlucrare strânsă cu CALM, astfel implicându-se în vederea soluționării problemelor localităților și delimitării activității poliției de la activități improprii, precum și valorificării potențialului autorităților locale de a neutraliza fenomene de încălcări mici de interes teritorial (ex. problema gunoiștilor neautorizate, parcări neautorizate).
„La baza acestor întâlniri și constatări a stat principiul cooperării în beneficiul intereselor cetățeanului, care trebuie să primească servicii de calitate în timp cât mai restrâns. MAI este gata de a oferi suport și asistență pentru formularea modificărilor de ordin legislativ și organizațional al autorităților locale”, a menționat Serghei Diaconu.
Totodată, în cadrul întrunirii, au fost abordate un șir propuneri și soluții, pentru a începe din data de 1 martie curent o serie de training-uri cu toate autoritățile publice locale, în care reprezentanții APL-urilor să fie instruiți la nivel decizional și la nivel de competențe, atribuții și mod de operare al agenților constatatori, astfel încât reacția la sesizările cetățenilor să fie mai rapidă și mai eficientă.
De asemenea, reieșind din practica bogată a Poliției, urmează a fi organizate instruiri pentru funcționarii publici, cărora le poate fi atribuit statut de agent constatator. Aceste instruiri se vor baza pe practica contravențională la nivel de unități administrativ-teritoriale, tactici de documentare și evidență contravențională.
Pentru eficientizarea activităților propuse, urmează a fi stabilită o listă a subiectelor de interes, precum și elaborarea unui Acord de cooperare.