
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga s-a întâlnit cu membrii Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații „Agrobalta-Talmaza”, agricultori determinați să inițieze un proiect de reabilitare a sistemului centralizat de irigare.
În cadrul discuțiilor, ministra i-a încurajat să își unească eforturile pentru a construi un proiect viabil, capabil să atragă finanțare și să aducă beneficii comunității. Totodată, a menționat că reușita depinde de câteva aspecte esențiale:
- extinderea suprafeței vizate la cel puțin 1000 de hectare;
- implicarea unui număr cât mai mare de membri, fie persoane fizice, fie juridice;
- asumarea responsabilităților de membru, inclusiv prin achitarea contribuției inițiale și a cotizației anuale.
„Cu cât veți fi mai mulți și mai implicați, cu atât noi la minister vom putea convinge mai ușor partenerii internaționali că acest proiect merită sprijin. Este un demers pe care îl facem împreună, pentru viitorul agriculturii din zonă”, a subliniat Ludmila Catlabuga.