
Ieri, ministra Ludmila Catlabuga a ajuns în gospodăriile unor fermieri din satele Abaclia și Sadaclia, raionul Basarabeasca, care au avut curajul să revină acasă de peste hotare, să construiască afaceri și să devină membri activi ai clusterului zootehnic ovi-caprin Cimișlia-Basarabeasca.
Totodată, cu sprijinul Elveției și UNDP Moldova, dar și cu ajutorul subvențiilor din partea statului, aceștia au transformat fermele lor în exemple de bune practici în zootehnie.
Fermierul Petru Casian și-a construit ferma cu panouri solare și și-a extins capacitățile de colectare a laptelui.
Ferma Garaba, specializată în creșterea caprinelor, a reușit să-și modernizeze infrastructura prin construcția unui adăpost pentru animale și dotarea cu echipamente performante de muls, precum și un sistem video pentru supravegherea activităților. Afacerea colaborează cu atelierul de cașcaval artizanal Sălașul Baciului, asigurând astfel valorificarea întregii cantități de lapte.
Familia Baciu-Motroi produce cașcavaluri artizanale după rețete italiene. Fondurile elvețiene au contribuit la modernizarea echipamentului și amenajarea unei săli de degustări pentru turiști.