Lucrătorii medicali din Soroca vor beneficia de transport gratuit către Spitalul Raional Soroca, începând cu 1 aprilie curent. Despre aceasta a anunțat directorul instituției, Mihai Mîțu, ex-președinte al raionului Soroca, informează PROVINCIAL.
„Stimați lucrători medicali, aducem la cunoștința Dumneavoastră, că începând cu data de 01.04.2020, puteți beneficia de transport gratuit către Spitalul Raional Soroca, după cum urmează:
Strada Calea Bălțului (Retranslator) – ora 7:35
Strada Vasile Stroiescu (Hidroimpex) – ora 7:45
Autogara (Soroca) – ora 7:30
Soroca Noua – ora 7:45
La fel puteți beneficia și de transport de la Spitalul Raional Soroca spre oraș la ora 8:30”, a menționat el, adăugând: „transportul este oferit de către Consiliul Raional Soroca și există probabilitatea ca numărul curselor să crească”.
„Vă mulțumim pentru munca și efortul Dumneavoastră în aceste momente dificile!” – a subliniat Mîțu.
Dina Roșca