Lucrările de construcție a rețelelor interioare de aprovizionare cu apă în comuna Lebedenco din raionul Cahul au fost finalizate.
Totodată, 884 de gospodării individuale din localitățile Lebedenco, Hutulu și Ursoaia, care intră în componența acesteia, au fost conectate la apeductul nou-construit și, astfel, peste două mii de cetățeni vor putea beneficia, în curând, de apă potabilă de calitate.
Apeductul magistral Cahul-Lebedenco-Pelinei-Găvănoasa-Vulcănești-Alexandru Ioan Cuza, construcția căruia a fost executată, deocamdată, parțial, începând de la Cahul până la Lebedenco, și rețelele interioare din cele trei localități ale comunei Lebedenco, au fost edificate în cadrul unui proiect major de infrastructură, aflat în derulare la nivel de țară, cu o valoare totală de circa 43 mln. de euro.
Esre vorba de proiectul „Construcția infrastructurii de Aprovizionare cu Apă și Canalizare, precum și de Eficiență Energetică în clădirile publice”, finanțat de Uniunea Europeană, care include mai multe măsuri investiționale, aflate în proces de implementare în sudul țării.
Proiectul dat este realizat în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).
Măsura investițională “Construcția apeductului magistral Cahul -Lebedenco – Pelinei – Găvănoasa – Vulcănesti (satele) – Alexandru Ioan Cuza și a rețelelor interioare a satelor Lebedenco, Hutulu, Ursoaia, Pelinei, Sătuc, Găvănoasa, Vladimirovca și Nicolaevca. Etapa I” a fost implementată de către Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud în comun cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Suportul financiar pentru realizarea acestei măsuri investiționale, în valoare de circa 58 mln. de lei, a fost acordat de Guvernul Elveției, prin intermediul GIZ. Totodată, comunitățile beneficiare au cofinanțat lucrările de construcție a rețelelor interioare de apeduct, participând cu o contribuție proprie de circa 1,7 mln. lei.
În cadrul primei etape a proiectului dat au fost construiți 11, 074 km de apeduct magistral de la Cahul până în comuna Lebedenco și 25,2 km de rețele interioare de distribuție a ape potabile în satele Hutulu, Ursoaia și Lebedenco, edificate două rezervoare de apă supraterane cu o capacitate de 800 m3 și patru rezervoare cu o capacitate de 50 m3 fiecare, și realizate 884 de conectări ale gospodăriilor individuale, instituțiilor publice și agenților economici la apeductul nou-construit.
În timpul apropiat, urmează să aibă loc recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală a lucrărilor executate la etapa I-a în cadrul proiectului “Construcția apeductului magistral Cahul-Lebedenco-Pelinei-Găvănoasa-Vulcănești-Alexandru Ioan Cuza și a rețelelor interioare în satele Lebedenco, Hutulu, Ursoaia, Pelinei, Sătuc, Găvănoasa, Vladimirovca și Nicolaevca”. După care, se va efectua transmiterea costurilor investiționale formate către beneficiari și livrarea apei potabile către cei circa 2665 de locuitori ai satelor Lebedenco, Hutulu și Ursoaia, care au obținut acces la infrastructură de alimentare cu apă modernă.
Etapa a II-a a proiectului “Construcția apeductului magistral Cahul -Lebedenco – Pelinei – Găvănoasa – Vulcănesti (satele) – Alexandru Ioan Cuza și a rețelelor interioare a satelor Lebedenco, Hutulu, Ursoaia, Pelinei, Sătuc, Găvănoasa, Vladimirovca și Nicolaevca”, care se află actualmente la faza de proiectare, prevede extinderea apeductului magistral până la localitatea Alexandru Ioan Cuza și construcția rețelelor interioare pe o lungime de 60 km în comunele Pelinei și Găvănoasa.
Ca rezultat al implementării etapei a doua a proiectului dat, alte 8 localități, cu un număr total de circa 23768 de locuitori, urmează să capete acces la servicii îmbunătățite de aprovizionare cu apă potabilă. Este vorba de satele Pelinei, Sătuc, Alexanderfeld, Găvănoasa, Alexanderfeld, Vladimirovca, Nicolaevca, Alexandru Ioan Cuza din raionul Cahul și orașul Vulcănești.
Doina Secrieru