
Agenția de Dezvoltare Regională Centru monitorizează în permanență implementarea proiectelor de infrastructură regională. Recent, echipa ADR Centru a efectuat o vizită de lucru pe șantierul unde se desfășoară lucrările de construcție a apeductului magistral Zagarancea-Cornești, pentru a verifica respectarea graficului de execuție și a normelor tehnice prevăzute în documentația de proiect.
Astfel, potrivit ADR Centru, antreprenorul a realizat 4,5 km din cei 15 km de apeduct contractați și a finalizat construcția unei stații de pompare, care urmează să fie dotată în perioada următoare.
Proiectul regional „Reabilitarea și extinderea apeductului magistral Zagarancea-Cornești” prevede:
- reabilitarea rețelelor tehnologice interioare la Stația de tratare a apei din municipiul Ungheni;
- extinderea rețelelor de apeduct spre localitățile Zăzulenii Noi, Negurenii Noi, Zăzulenii Vechi, Negurenii Vechi, Țighira și Coșeni din raionul Ungheni;
- construcția și dotarea a două stații noi de pompare la Pârlița și Țighira.
Ca urmare a implementării acestui proiect, peste 40.800 de locuitori vor beneficia de acces la apă potabilă sigură.
Investiția, în valoare totală de 30,88 milioane lei, este realizată de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Lucrările sunt executate de S.R.L. „Laiola”, cu termen de finalizare estimat la începutul anului viitor.