Lucrările de așezare a unei conducte interrurale de gaze de presiune înaltă spre satul Bănești, raionul Telenești, deservit de întreprinderea „Orhei-gaz”, sunt finalizate în proporție de 60%. Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, în fiecare zi sunt săpate până la 400 de metri de tranșee, în care, în funcție de amplasament, sunt așezate țevi din polietilenă cu un diametru de 160 și 250 de milimetri.
Lungimea totală a acestei conducte de gaz va fi de 7,1 kilometri. După finalizarea lucrărilor va deveni posibilă gazificarea acestei localități, în care sunt înregistrate aproximativ 1100 de gospodării.
Bugetul total actualizat al programului de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale din grupul SA „Moldovagaz” va constitui în anul curent 82,87 milioane de lei. Din suma respectivă peste 25 de milioane de lei vor fi direcționați la construcția a 22,94 kilometri de gazoducte interrurale, un proiect de premieră pentru ultimii ani, realizat din sursele proprii ale întreprinderilor de distribuție „Moldovagaz”. Acest fapt va permite extinderea rețelelor până la hotarul mai multor sate, ceea ce va asigura demararea gazificării acestora.
Per total, se vor așeza cca 173 kilometri de gazoduct, iar lucrările sunt efectuate în 74 de localități din țară. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapă, cca 2960, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.
Dina Roșca