Lucrările de izolare termică a Grădiniței „Licurici” din sectorul Tineretului, orașul Ungheni, construită în anul 1987, sunt încheiate. Mai au loc unele ajustări, iar în cel mai scurt timp va avea loc recepția lucrărilor respective.
Primăria Ungheni a cheltuit pentru izolarea termică exterioară a clădirii peste 2 milioane 700 mii de lei din bugetul local. Per total, în 2023, din buget au fost alocate pentru diverse lucrări la Grădinița „Licurici” 4.246.570 lei. Este vorba și de reparația capitală a sălii de muzică, și de reparația capitală a unei grupe, și de confecționarea, montarea unui foișor dublu, și de reparația capitală a unei porțiuni a sistemului termic.
La momentul de față, 6 din cele 7 grădinițe din municipiul Ungheni sunt deja termoizolate. Urmează să fie termoizolată și cea de a șaptea grădiniță, „Delia”.