Reducerea cheltuielilor pentru încălzire cu până la 30% – acestea sunt rezultatele în urma implementării proiectului „Lucrări de eficientizare a consumului de energie la Spitalul Raional Ceadîr-Lunga, la clădirile blocului chirurgical și a maternității”. Grație implementării proiectului, vizitatorii instituției medicale beneficiază astăzi de mai mult confort și căldură, informează PROVINCIAL.
În cadrul proiectului de eficientizare energetică au fost realizate, cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE), lucrări de înlocuire a ferestrelor și ușilor exterioare pe o suprafață de 870 m2 și de izolare termică a pereților exteriori, pe o suprafață de 5 224 m2.
Măsurile implementate au dus la economii de energie în valoare de 409 mii de kWh pe an, economii financiare în valoare de 282 de mii de lei pe an și reducerea emisiilor de CO2 cu 171 de tone anual. Valoarea totală a proiectului a fost de 4 milioane 827 de mii de lei.
https://www.youtube.com/watch?v=0jOgiG16aO8&ab_channel=AgentiapentruEficientaEnergetica
Menționăm că, AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Cristina Pendea