
Recent, reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Sud au efectuat o vizită de monitorizare la Cimișlia, pentru a evalua stadiul lucrărilor în cadrul proiectului „Servicii inovative ale Incubatorului de Afaceri Cimișlia pentru dezvoltarea noilor afaceri în regiune”, ce prevede construcția unei hale de producere moderne.
Potrivit ADR Sud, s-a discutat progresul lucrărilor și graficul de execuție. Până în prezent, au fost finalizate lucrările de montare a carcasei metalice, acoperișului și pereților din panouri sandwich, precum și instalarea tâmplăriei din PVC. Totodată, au fost realizate rețelele de racord (gaze, apă, canalizare), rețelele subterane interioare de apă și canalizare, pardoselile interioare din beton și platforma betonată din curtea halei. În prezent, se desfășoară lucrările de pavare a teritoriului adiacent.
Proiectul este finanțat în proporție de 89,97% din Fondul național pentru dezvoltare regională și locală (FNDRL) iar 10,03% reprezintă contribuția Consiliului Raional Cimișlia. Valoarea totală a investiției, conform contractelor de antrepriză și prestări servicii este de 15,37 milioane lei. Conform planului anual de finanțare, din FNDRL sunt alocate 12,54 mil. MDL pentru anul curent.
Lucrările prevăzute includ construcția halei de producere, racordarea acesteia la toate utilitățile necesare (apă, canalizare, gaz, energie electrică), precum și amenajarea unui teren adiacent cu o suprafață de 0,39 hectare.
Prin realizarea acestui obiectiv, vor fi create condiții moderne pentru dezvoltarea micilor afaceri, contribuind la consolidarea mediului antreprenorial din regiune. Hala de producere va fi gestionată de Incubatorul de Afaceri Cimișlia, care va oferi spații funcționale pentru rezidenți și sprijin logistic pentru noile inițiative economice.
Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul național pentru dezvoltare regională și locală și contribuții locale, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud.






















