Locuitorii din Criuleni, dar și oaspeții orașului, se vor bucura de un bulevard pietonal și un parc orășenesc reamenajat grație unui proiect de revitalizare urbană, care va fi implementat de ADR Centru, cu susținere financiară din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, informează PROVINCIAL, cu referire la ADR Centru.
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Primăria orașului Criuleni și Foremcons S.R.L. au semnat contractul de antrepriză pentru realizarea lucrărilor în cadrul proiectului „Reconstrucția bulevardului pietonal Mihai Eminescu și amenajarea parcului orășenesc riveran din or. Criuleni”. Totodată, a fost încheiat și contractul cu responsabilul tehnic pe acest proiect, care va monitoriza executarea calitativă a lucrărilor planificate.
Semnarea contractului de antrepriză a avut loc astăzi, 01 august curent, la Criuleni, în prezența ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, aflat într-o vizită de lucru în Regiunea de Dezvoltare Centru.
„Felicitări locuitorilor din Criuleni pentru acest proiect înaintat de autoritățile locale. Obiectivul nostru comun este să creăm condiții bune de viață pentru toți cetățenii și putem face asta doar împreună”, a declarat ministrul Andrei Spînu, în cadrul evenimentului.
Proiectul „Reconstrucția bulevardului pietonal Mihai Eminescu și amenajarea parcului orășenesc riveran din or. Criuleni” prevede ca, în decurs de 12 luni, centrul urban să fie bine amenajat și să ofere acces îmbunătățit la infrastructură socială de recreere, socializare și sport. Activitățile proiectului indică amenajarea a 2,2667 ha de spații verzi, 8 901 m² de traseu iluminat și pavat pentru plimbări, alergat, ciclism sau acces spre infrastructura sportivă, construcția unui teren multi-sport, aproape 500 de copaci și arbuști plantați, dar și instalarea a peste 150 de piese de mobilier urban.
Prin implementarea activităților planificate, autoritățile locale își propun să stimuleze dezvoltarea urbană și să revitalizeze economic orașul Criuleni. Aceste măsuri ar putea impulsiona modernizarea infrastructurii, atragerea investițiilor, sprijinirea întreprinderilor locale și îmbunătățirea calității vieții pentru locuitori.
Valoarea totală a proiectului, conform Contractului de antrepriză, constituie 16 559 496.28 lei, în timp ce costul serviciilor de supraveghere tehnică este egal cu 170 885.82 lei, inclusiv TVA. Proiectul va fi finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și cofinanțat de Primăria orașului Criuleni.
Reconstrucția bulevardului pietonal va facilita mobilitatea și va transforma zona într-un loc de promenadă plăcut și sigur, încurajând activitățile comerciale și sociale. De asemenea, amenajarea parcului orășenesc riveran va oferi un loc de relaxare și recreere, contribuind la îmbunătățirea calității vieții în Criuleni. Această colaborare între autoritățile locale și centrale demonstrează angajamentul pentru dezvoltarea durabilă și revitalizarea economică a orașului.