Pe parcursul zilei de ieri, mai multe localități din țară au fost afectate de ploi abundente și vânt puternic. În special, au fost afectate satele Boșcana din raionul Criuleni și Cajba, Glodeni. În acest sens, potrivit unui comunicat al Guvernului, Prim-ministrul Ion Chicu a avut în această dimineață convorbiri telefonice cu primarii acestor localități, pentru a coordona procesul de evaluare a pagubelor și acordării unui suport, informează PROVINCIAL.
Igor Macovei, Primarul satului Cajba a informat premierul despre faptul, că mai multe acoperișuri ale caselor locuitorilor din sat au fost afectate, iar procesul de evaluare a pagubelor a fost deja inițiat.
„Astăzi va fi convocată ședința Comisiei Situații Excepționale din teritoriu pentru a adopta deciziile corespunzătoare și a le remite Guvernului spre aprobare și alocare de mijloace financiare”, spun reprezentanții Guvernului.
Svetlana Racu, Primarul satului Boșcana a informat despre pagube serioase provocate mai multor edificii publice și individuale. Vântul puternic și ploaia au distrus acoperișul Primăriei din localitate, a lăcașului sfânt, dar și a circa 40 case de locuit. Angajații IGSU prezenți la fața locului au acordat suportul necesar locuitorilor satului. Astfel, pe parcursul zilei de astăzi vor fi efectuate evaluările pagubelor cauzate și remise Guvernului pentru alocarea de resurse financiare necesare.
Doina Munteanu