A avut loc recepția la terminarea lucrărilor efectuate în cadrul proiectului ,,Lucrări de reabilitare energetică la clădirea Instituției Publice Liceul Teoretic ,,Gaudeamus” din or. Chișinău.
Proiectul este susținut în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte Nr.3, în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă adresat solicitanților de finanțare din sectorul public.
Contractul de grant are o valoare de 3 872 543,96 lei, resurse financiare care au fost utilizate pentru:
– izolarea termică a pereților exteriori cu suprafața totală de 4 088,9 m2;
– înlocuirea ferestrelor și ușilor exterioare cu suprafața totală de 141,37 m2.
De menționat că, pe perioada implementării proiectului, beneficiarului i-a fost asigurată asistența tehnică, ce a inclus raportul de audit energetic, elaborarea devizului de cheltuieli, expertiza documentației de deviz, expertiza tehnică a clădirii și servicii de supraveghere tehnică.
Reamintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.