
Elevii refugiați din Ucraina care învață la Gimnaziul „Dimitrie Cantemir” din Ștefan Vodă beneficiază de lecții în limba maternă în cadrul unui cerc de studiere a limbii ucrainene. În prezent, 31 de elevi participă la aceste ore, predate de o profesoară de limba ucraineană, fiind și ea refugiată. Ministerul Educației și Cercetării a facilitat echivalarea documentelor acesteia, fapt care a permis organizarea cercului de limbă ucraineană conform standardelor naționale.
Activitățile au loc de două ori pe săptămână, în incinta școlii, iar elevii dispun de manuale în limba ucraineană care corespund curriculumului național.
„Sprijinind studiul limbii ucrainene contribuim la menținerea continuității procesului educațional și la întărirea sentimentului de siguranță pentru fiecare elev refugiat. Promovarea limbii materne în cadrul cercului îi ajută să-și păstreze identitatea culturală, iar studierea limbii române în cadrul orelor la școală contribuie la o integrare armonioasă în societatea noastră”, spune Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice de la Ministerul Educației și Cercetării.
Cercul de studiere a limbii ucrainene este deschis pentru elevii refugiați din Ucraina care învață și în alte școli din raion. Actualmente, în raionul Ștefan Vodă studiază 89 de copii refugiați din Ucraina.



















