La data de 30 iulie 2024, în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Galați-Giurgiulești, conducerea Serviciului Vamal a participat la evenimentul de lansare a Proiectului „Giurgiulești – Proiect Transfrontalier RO-MD”, implementat de Serviciul Vamal (beneficiar) în parteneriat cu Autoritatea Vamală Română (lider de proiect) și cofinanțat de Uniunea Europeană.
Scopul principal al proiectului constă în asigurarea capacității adecvate a infrastructurii transfrontaliere și eficientizarea serviciilor în postul vamal de frontieră Giurgiulești-Galați, la granița dintre Republica Moldova și România, în beneficiul mobilității pasagerilor și a mărfurilor.
În deschiderea evenimentului, conducerea Serviciului Vamal a exprimat profunda recunoștința față de Comisia Europeană pentru grantul acordat Republicii Moldova și României, fiind accentuat că, implementarea în comun a Proiectului, care este unul de importanță strategică pentru dezvoltarea zonei de frontieră moldo-română, reconfirmă caracterul avansat al a cooperării vamale moldo-române.
Astfel, datorită accesării fondurilor europene pentru implementarea proiectelor de modernizare a infrastructurii transfrontaliere, printre care este și modernizarea postului vamal Giurgiulești-Galați, vor fi îmbunătățite capacitățile operaționale ale autorităților vamale din cele două state, va fi facilitat comerțul internațional și fluidizat traficul transfrontalier de mărfuri și călători.
În cadrul evenimentului, responsabilii din cadrul Echipelor de implementare a Proiectului au prezentat activitățile planificate pentru atingerea livrabilelor și rezultatele propuse de ambele părți.
Conform obiectivelor Proiectului, Serviciul Vamal va realiza: studiul de fezabilitate pentru organizarea și gestionarea electronică a traficului pe partea moldovenească la punctele de trecere a frontierei Galați/Giurgiulești/Reni; extinderea Zonei de Control Vamal Giurgiulești; construcția sistemului de utilități (blocuri sanitare, sistem de evacuare a apelor de torent, refacere împrejmuire, etc.); instalarea echipamentelor de control vamal (sistem de scanare staționar camioane, sistem de scanare bagaje, cântare, panouri informaționale, echipament de încărcare/descărcare).
Totodată, de către Autoritatea Vamală Română vor fi amplasate 10 posturi de lucru pentru controlul vamal, vor fi reabilitate alte 8 posturi de lucru pentru controlul vamal și vor fi achiziționate 12 panouri electronice de informare amplasate deasupra culoarelor de control, care oferă informații privind tipul de trafic pe banda respectivă.
Părțile au exprimat angajamentul pentru atingerea cu succes a obiectivelor incluse în Proiect, ceea ce va contribui la fluidizarea traficului de mărfuri, la îmbunătățirea condițiilor în care se efectuează controlul vamal și la creșterea capacității operaționale a postului vamal de la frontiera moldo-română Giurgiulești-Galați.
Notă: Proiectul este cofinanțat de UE în cadrul Culoarelor de solidaritate UE-Ucraina, prin intermediul Mecanismului pentru Interconectarea Europei – Transport – 2022 (Connecting Europe Facility CEF Transport 2022). Bugetul total al Proiectului constituie 4 516 600,000 Euro, Serviciul Vamal al Republicii Moldova va beneficia de grant în valoare de 2 103 650,00 Euro, iar 2 147 640,00 Euro reprezintă cofinanțarea BIRD. Durata de implementare a proiectului este de 35 luni.