Peste 200 de copii cu cerințe educaționale speciale au participat sâmbătă și duminică la activitățile Festivalului de Creație Incluzivă „Moldova mea, leagăn de flori!”, ediția a III-a, organizat de Primăria Chișinău, la Tabăra de odihnă „Cireșarii” din orașul Vadul lui Vodă.
La deschiderea Festivalului a participat Primarul General, Ion Ceban, care a insistat să fie alături de copiii cu cerințe educaționale speciale, de personalul didactic și de părinți, pentru a-i susține și a-i asigura de suportul administrației publice municipale. Edilul capitalei a menționat că scopul Primăriei Chișinău este de a consolida sistemul de protecție a persoanelor cu dizabilități şi de a le crea un spațiu creativ incluziv.
„Noi cu toții suntem diferiți și egali. Dar ceea ce au prezentat copiii prezenți aici, la Festival, care au dansat, au participat la master class-uri, expoziții de pictură, activități literar-muzicale și coregrafice, competiții sportive etc., demonstrează că toți cei mici au potențial de a se dezvolta și de a deveni membri activi ai societății. Astfel, este de datoria autorităților publice și a cadrelor didactice, de a susține copiii cu cerințe educaționale speciale, prin stimularea performanțelor artistice individuale și de grup, valorificarea potențialului artistic, cultivarea originalității, imaginației și creativității”, a declarat Ion Ceban.
Primăria Municipiului Chișinău, prin intermediul subdiviziunilor de profil depune efort pentru a crea condiții conforme pentru toți copiii și tinerii capitalei, indiferent de condiția fizică a fiecăruia.
Astfel, în prezent, în subordinea Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului activează un șir de servicii destinate copiilor cu nevoi speciale:
– Serviciul social Centrul de reabilitare pentru copii cu dizabilități „Atenție”, unde activează 14 specialiști și 27 de beneficiari. În anul curent, pentru activitatea serviciului enunțat au fost alocați 2,6 milioane de lei.
– Serviciul social Centrul de reabilitare pentru copii cu dizabilități „Casa Speranței”, cu 10 specialiști și 19 beneficiari. Bugetul pentru anul 2022 constituie circa 2 mil. de lei.
– Centrul de recuperare activă și reintegrare socială a copiilor și tinerilor cu handicap fizic „Traian” , unde activează 7 specialiști și sunt 16 beneficiari. Bugetul constituie 1,14 milioane de lei.
– Serviciul social „Echipa mobilă”, cu 16 beneficiari, aflați în grija a 5 asistenți. Pentru serviciul respectiv, în anul 2022 au fost alocați 983 mii lei, iar serviciul urmează a fi extins.
În municipiul Chișinău activează 2 școli speciale: LT pentru copii cu vedere slabă și Școala specială nr. 12 pentru copii hipoacuzici și surditate tardivă.
Totodată, în capitală funcționează 4 școli auxiliare: Școala auxiliară-internat nr. 5, Școala auxiliară nr. 6, Școala auxiliară nr.7 și Complexul educațional învățământ special „Orfeu”.
În cele 6 instituții de învățământ enunțate sunt înscriși 506 elevi cu cerințe educaționale speciale, ce beneficiază de asistență pedagogică, psihopedagogică, logopedică, psihologică și kinetoterapie, având drept scop educarea, reabilitarea, recuperarea și integrarea socială a acestora.
Recent, în sectorul Botanica, a fost deschis un bloc nou al LT „Pro Succes”, o instituție de învățământ model, unde sunt înmatriculați și copiii cu necesități speciale.
Municipalitatea prevede realizarea pe teritoriul orașului a mai multor proiecte de infrastructură incluzivă. În acest sens, în bugetul municipal au fost prevăzuți 10 mil. de lei.
Totodată, se lucrează în continuare la adaptarea trotuarelor, coborârea bordurilor și montarea pavajului tactil la trecerile de pietoni, pentru ca orașul Chișinău să fie confortabil pentru toți.
Festivalul de Creație Incluzivă „Moldova mea, leagăn de flori!” este un eveniment de consolidare a sistemului de protecție a copiilor cu cerințe educaționale speciale, în cadrul căruia este implicat personalul didactic / managerial, părinții, reprezentanți ai APL și alți actori interesați în realizarea obiectivelor de adaptare a educației către noile provocări.