Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost salvat de angajații IGSU după ce a căzut într-o fântână de canalizare. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de 16 noiembrie la periferia orașului Soroca. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:12.
Potrivit informațiilor înregistrate, din imprudență, băiatul a alunecat în groapa de canalizare, care nu avea capac de protecție. La fața locului, a fost îndreptat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că tânărul se află la o adâncime de circa 2 metri. Angajații IGSU au reușit să extragă la suprafață persoana în stare conștientă. În urma incidentului, băiatul s-a ales cu diverse traumatisme în regiunea capului. Ulterior, acesta a fost predat echipajului de medici și transportat la spitalul raional pentru îngrijiri de rigoare.
Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 21 situații de risc.