În luna februarie a anului 2024, Alexandr Petkov a avut o întrevedere cu reprezentanții Agenției Turcești pentru Colaborare și Coordonare în Republica Moldova (TIKA), unde a venit cu propunerea de a sprijini persoanele social-vulnerabile din mun. Bălți.
Astfel, în ziua de 27 martie 2024, Agenția TIKA, reprezentată de către coordonatorul Tarık Mete, a oferit sprijin familiilor social-vulnerabile din Bălți (persoane vârstnice, singuratice, familii cu venituri mici și persoane cu dizabilități). Acțiunile de binefacere, organizate de TIKA cu ocazia sărbătorii naționale a Ramadanului, au devenit deja o bună tradiție în municipiu.
Astfel, 1000 de cutii cu produse alimentare (orez, făină de grâu, fulgi de ovăz, zahăr, sare, ulei vegetal îmbuteliat, pastă de tomate și altele) au fost distribuite astăzi, și vor și împărțite pe parcursul a două săptămâni, conform listelor de beneficiari, întocmite de Primăria municipiului Bălți.
Primarul mun. Bălți Alexandr Petkov îi este recunoscător Agenției TIKA, coordonator Tarık Mete, pentru sprijinul și suportul oferit bălțenilor în zilele sărbătorii naționale a poporului turc Ramadan.