În data de 28 mai curent, Secția Cultură, Tineret și Sport Șoldănești, cu susținerea Consiliului raional Șoldănești, au reușit să facă sărbătoare pentru elevii și pedagogii instituțiilor de învățământ artistic extrașcolar din raioanele Șoldănești, Rezina și Telenești. Astfel, au făcut-o prin organizarea și desfășurarea ediției ordinare a Concursului interraional „Tinere talente”, informează PROVINCIAL.
“Bineînțeles că și Instituțiile noastre – Școala de Muzică pentru Copii din Rezina și Școala de Arte Plastice pentru Copii, n-au ratat ocazia și, fiind susținute de Secția Cultură Rezina, au mers la concurs cu cei mai buni și promițători elevi”, spune Consiliul rational Rezina.
Potrivit directorului Mihai Todei, Școala de Muzică pentru Copii din Rezina a participat în competiție cu 9 elevi, care au evoluat în cadrul a patru compartimente – „Pian”, „Instrumente cu corzi”, „Instrumente populare” și „Instrumente aerofone populare”.
“Prestația copiilor le-au adus locuri premiante: locul I – Vlada Platon (vioară, pedagog – Iana Cotună), Simion Corcevoi (nai, pedagog – Ion Nistor), Mihai Borinschi (acordeon, pedagog – Veaceslav Chiosa), David Borinschi (nai, pedagog – Ion Nistor).
Pe locul II s-a clasat Alexandru Iftodii (vioară, pedagog – Iana Cotună), pe locul III – Dina Dabija (pedagog – Galina Loscutova).
Alți trei participanți – Suzana Javgurean (vioară), Cristalina Meleșinschi (pian) și Gabriela Rusu (pian) s-au întors de la „Tinere talente” cu mențiuni”, adaugă autoritățile.
Consiliul rational Rezina a felicitat elevii și pedagogii, “recunoștință celor care au contribuit la buna organizare și desfășurare a Concursului „Tinere talente”, ediția anului 2022!”.
Cristina Pendea