
Consiliul Raional Sîngerei a semnat un Memorandum de Înțelegere și Cooperare cu Asociația Obștească „Clinica Juridică din Bălți (Nord)” pentru realizarea proiectului „IMPACT Sîngerei – Mobilizare Incluzivă pentru Participare și Transformare Civică în Sîngerei”, finanțat de Uniunea Europeană prin programul INSPIRĂ Moldova.
În acest context, va fi creată Platforma Locală de Consultare Participativă (PLCP) – un spațiu de dialog între cetățeni și administrația publică, unde vor fi discutate inițiative și soluții pentru dezvoltarea locală.
Totodată, proiectul include organizarea atelierelor de educație civică, campanii de sensibilizare, consultări publice și mecanisme de feedback care vor încuraja o implicare activă a locuitorilor în viața comunității.
De asemenea, va fi lansată și gestionată Inițiativa Granturilor Civice, prin care vor fi sprijinite proiecte locale cu impact direct asupra calității vieții în raion.
Consiliul Raional Sîngerei își reafirmă angajamentul de a promova transparența, colaborarea și participarea activă a cetățenilor în procesul decizional.



















