Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a anunțat o veste importantă pentru locuitorii raionului Rezina. A fost aprobat proiectul de Hotărâre de Guvern privind schimbul de terenuri, care implică un teren aparținând Unității administrativ-teritoriale Rezina și două terenuri proprietate a statului.
Prin acest schimb, 57 de hectare de pădure vor trece în administrarea Întreprinderii de Stat „Moldsilva”, în timp ce orașul Rezina va beneficia de o suprafață echivalentă de teren, dintre care 15 hectare vor fi destinate construcției unui parc public și unor zone moderne de agrement.
Această inițiativă a fost întreprinsă pentru a asigura administrarea adecvată a unei păduri tinere de stejar, cu vârsta de 18 ani, a cărei îngrijire și întreținere vor fi preluate de specialiștii de la „Întreprinderea pentru Silvicultură Șoldănești”. Acest demers reprezintă un pas semnificativ în cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor și demonstrează cum colaborarea dintre administrațiile publice locale și centrale poate aduce beneficii comune.