La 16 februarie 2022, Secția Cultură Rezina a desfășurat ceremonia de premiere a participanților la Festivalul-concurs raional al datinilor și obiceiurilor de iarnă „Cad fulgi de nea pe clinchete de clopoței”, ediția anului 2022. Preconizat pentru desfășurare cu prezență fizică la mijlocul lunii ianuarie, ulterior, din cauza agravării situației la Covid-19, Festivalul a fost trecut, totuși, pe on-line, informează PROVINCIAL.
”Astăzi ne face plăcere să vă menționăm și să vă mulțumim tuturor conducătorilor și membrilor colectivelor participante pentru dedicație și prestația pe care ați avut-o, înmânându-vă cu mare drag premiile și diplomele”, a menționat în context Angela Racu, șeful Secției Cultură.
Potrivit autorităților, în cadrul ceremoniei, cu o diplomă de merit a fost menționat Efim Popa, directorul Școlii raionale de Arte Plastice pentru Copii din orașul Rezina.
“La o scurtă incursiune în biografia de activitate și creație a dumnealui a procedat specialistul principal în domeniile învățămăntului artistic, activității caselor și căminelor de cultură, activității artistice de amatori, creației populare în Secția Cultură Rezina, accentuând faptul că, la finele anului trecut Efim Popa a sărbătorit 60 de ani de viață și 35 de ani de activitate în cadrul Școlii raionale de Arte Plastice pentru Copii, al cărei director este din 2009”.
Importantul eveniment a fost marcat de inaugurarea Expoziției de lucrări în acuarelă ale lui Efim Popa cu genericul „Și spune-mi, de ce-i toamnă și frunza de ce pică?”, vernisată în Sala de expoziții a Palatului raional de Cultură „Nicolae Lupov”.
“Expoziția fiind încă activă, a fost vizitată și de către angajații caselor și căminelor de cultură, prezenți la ceremonie. Dumnealor au avut posibilitatea să admire creația lui Efim Popa și să afle răspunsuri la întrebările apărute chiar de la autor, care le-a oferit mai multă informație despre tainele creației.
După care, oamenii au mers acasă, cu intenții de frumoasă și rezultativă continuare a activităților culturale, în numele dăinuirii noastre în timp și spațiu” a comunicat Consiliul raional Rezina.
Cristina Pendea