Comisia administrație publică a organizat un panel de discuții despre promovarea guvernării locale sensibile la dimensiunea de gen. Dezbaterile au fost prilejuite de Ziua internațională a femeilor din mediul rural și s-au axat pe oportunitățile și provocările cu care se confruntă femeile, participarea lor în procesele decizionale locale.
La eveniment au participat președinta Comisiei parlamentare administrație publică Larisa Voloh, membrii comisiei Petru Frunze și Vitalie Jacot, ambasadoarea Suediei în Republica Moldova Katarina Fried, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova Dima Al-Khatib, reprezentanta de țară UN Women Moldova Dominika Stojanoska, președinta Congresului Autorităților Publice din Moldova Tatiana Badan, reprezentante ale administrației publice locale.
Larisa Voloh a menționat că această zi reprezintă un prilej aparte de a exprima recunoștința pentru implicarea femeilor în societate. Deputata a apreciat că în Republica Moldova sunt femei dedicate, bine pregătite și instruite, capabile să conducă comunitățile în care au fost alese.
„Deoarece Republica Moldova este o țară preponderent agrară, implicarea femeilor din mediul rural în viața societății este una majoră în toate domeniile, inclusiv educație, agricultură, sănătate, administrație publică”, a subliniat deputata.
Președinta CALM Tatiana Badan a comunicat că până în prezent au fost atinse progrese frumoase în ceea ce privește nivelul reprezentativității femeilor în procesul decizional. Femeile dețin, astăzi, cote de 22% printre primari, de 27% – printre consilierii locali, de 36% – printre consilierii raionali.
„Sunt tendințe bune, dar este nevoie de mai multe programe și soluții ca să putem oferi mai multă încurajare și fericire atât femeilor, cât și bărbaților din Moldova și din diasporă”, a mai spus președinta CALM.
Dima Al-Khatib, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, a salutat ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice. Prin susținerea acestui document internațional important, Republica Moldova a realizat un angajament de mare valoare în promovarea drepturilor omului.
Totodată, oficiala a menționat că PNUD a susținut înființarea unui Centru pentru reabilitarea supraviețuitoarelor violenței în UTA Găgăuzia. PNUD a dezvoltat și pilotat o abordare de planificare participativă, elaborând note metodologice care ilustrează modul în care primarii și viceprimarii aleși pot mobiliza comunitatea locală și o pot implica în punerea în practică legislației naționale de combatere a violenței domestice, abordând cauzelor structurale, precum și factorii de risc asociați violenței.
Tot în contextul Zilei internaționale a femeilor din mediul rural, Oficiul teritorial de informare al Parlamentului (OTIP) Leova a invitat un grup de femei din diferite localități pentru a analiza, împreună, rolul femeii în societate și așteptările ei. Printre cele mai stringente probleme ale femeilor din mediul rural au fost evidențiate salarizarea, respectarea cerințelor în domeniul securității și sănătății în muncă, susținerea tinerelor mame, calitatea serviciilor de sănătate. Femeile au fost informate despre cele mai recente inițiative legislative de protecție socială a populației: creșterea pensiilor și altor plăți sociale, majorarea salariilor pentru personalul medical, subvenționarea salariului pentru părinții copiilor care își fac studiile la distanță și altele.
Ziua internațională a femeilor din mediul rural a fost instituită, în 2007, de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și este marcată anual pe data de 15 octombrie. Marcarea acestei zile reprezintă un mod pragmatic de a obţine recunoaşterea şi susţinerea rolurilor multiple asumate de femeile din mediul rural.
Dina Roșca