
Despre cum pot fi transformate politicile de mediu în beneficii pentru oameni și economie s-a discutat, astăzi, în cadrul evenimentului de totalizare a activității Comisiei parlamentare climă, mediu și tranziție verde pentru perioada 2021-2025.
La discuțiile desfășurate la Parlament au participat șeful legislativului, Igor Grosu, deputați, reprezentanți ai Guvernului, ai misiunilor diplomatice, ai partenerilor internaționali, ai autorităților locale, ai societății civile și ai mediului de afaceri.
Pe parcursul evenimentului au fost prezentate principalele acte legislative adoptate și impactul acestora, programele și proiectele de mediu implementate la nivel local și național, inclusiv, proiecte de sanitație, stații de epurare cu impact local și regional, progresele înregistrate cu privire la eficiența energetică, sursele regenerabile și decarbonizarea. De asemenea, au fost abordate subiecte ce vizează adaptarea economiei naționale la reglementări de mediu, precum și exemplele de succes în implementarea proiectelor verzi.
În deschiderea reuniunii, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reiterat angajamentul instituției legislative față de subiectele de mediu, menționând că acestea s-au regăsit constant pe agenda Parlamentului. „Eu cred că noi am reușit să adoptăm politici, legi, să ratificăm acorduri, dar și să avansăm la etapa de implementare a acestora. De asemenea, mă bucur să constat că Programul național de împădurire s-a bucurat de un interes deosebit în toată țara și afirm asta bazându-mă pe observațiile personale, pe participarea la activități de plantare, dar și pe discuțiile cu primarii din diferite localități, care și-au manifestat disponibilitatea și au facilitat acțiunile de împădurire”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Speakerul a mai remarcat că una dintre dimensiunile majore abordate în Parlament a fost și cea cu privire la managementul deșeurilor. „Suntem martorii unor transformări climatice fără precedent, unele dintre ele ireversibile. Trebuie să recunoaștem, chiar și cu întârziere, că este nevoie să recuperăm ceea ce nu s-a făcut la timp. Toată lumea a înțeles că avem nevoie de o abordare coerentă și responsabilă în acest domeniu”, a declarat șeful legislativului, Igor Grosu.
În intervenția sa, vicepreședinta Comisiei mediu, climă și tranziție verde, Mariana Cușnir, a făcut referire la faptul că, în ultimii patru ani, comisia de profil a promovat politici publice și acte normative orientate spre protejarea solului, conservarea resurselor naturale și pregătirea Republicii Moldova pentru adaptarea la schimbările climatice. De asemenea, parlamentara a subliniat că exercițiul de totalizare a activității Comisiei nu constituie doar un moment de concluzii, ci și o oportunitate de reflecție asupra direcțiilor viitoare de acțiune. „Astăzi, nu doar facem bilanț, ci și lansăm un apel colectiv pentru continuitate și colaborare. Pentru că, doar împreună, putem construi o Moldovă verde, durabilă, pregătită pentru viitor european”, a subliniat, în mesajul său, deputata Mariana Cușnir.
Totodată, vicepreședinta Comisiei a apreciat sprijinul constant al partenerilor de dezvoltare oferit în procesele de armonizare legislativă, în finanțarea proiectelor de infrastructură de mediu și în susținerea reformelor sistemice.
Evenimentul de totalizare a activității Comisiei climă, mediu și tranziție verde a prilejuit și organizarea unei expoziții cu genericul „Focus pe natură: ariile protejate prin obiectiv”. Expoziția prezintă o colecție de fotografii realizate pe parcursul unui an în trei dintre cele mai reprezentative arii naturale din țară – Parcul Național „Orhei”, Parcul Național „Nistrul de Jos” și Rezervația Naturală „Codrii” – și aduce în prim-plan frumusețea și fragilitatea acestor ecosisteme.