La 6 octombrie curent, a avut loc inaugurarea Complexului Sportiv construit în curtea Gimnaziului ,,Mitropolit Gurie Grosu” din satul Nimoreni, cu suportul financiar al Programului Național ,,Satul European”. Despre aceasta a comunicat Consiliul raional Ialoveni, transmite PROVINCIAL.
Astfel, în cadrul evenimentului au participat: președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Petru Frunze, Secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării, Sergiu Gurin, primarul satului Nimoreni, Andrei Covali, directorul adjunct al Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, Eugen Secrieru, consilierul raional Alexandra Dimitrov, directoarea Gimnaziului ,,Mitropolit Gurie Grosu”, Elena Frunză și directoarea Institutului European de Studii Politice din Moldova, Natalia Spînu, și locuitorii satului Nimoreni.
În deschiderea ceremoniei de inaugurare, președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a subliniat că, “în localitățile raionului Ialoveni sunt realizat 57 de proiecte cu suportul Programului Național ,,Satul European”, lansat de Președinta Republicii Moldova, Doamna Maia Sandu. Un proiect de succes este Complexul Sportiv Nimoreni, care este unul multifuncțional și deosebit de important pentru dezvoltarea infrastructurii sportive a raionului, deoarece va găzdui competiții naționale și internaționale la fotbal, volei, baschet și tenis.”
Totodată, președinta Natalia Eremia, a exprimat îndemnul ca toți cetățenii să susțină integrarea europeană a Republicii Moldova, pentru ca să beneficiem de investiții și să facem parte din marea familie a țărilor Uniunii Europene, unde este pace și bunăstare.
Cu prilejul acestui eveniment a fost organizat un program de concert susținut de Ansamblul etnofolcloric ,,Doina Ișnovățului” din Nimoreni, conducător artistic – Rodica Druță-Hamuraru, și renumitul maestru Vasile Iovu, Artist al Poporului.