La 21 august current, în parcul central al satului Mihăileni, Rîșcani s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a Festivalului Covorului și Portului Național cu genericul „Mihăileni – oglindă de covoare”, la care au participat vicepreşedinții raionului, Igor Stoian și Daniela Ciumac, funcționarii din cadrul Consiliului raional, reprezentanții satelor și comunelor, meşteri populari și colective artistice din raion, informează PROVINCIAL.
Sărbătoarea a avut un program artistic unde au evoluat colectivele din raion iar dansurile şi cântecele populare au răsunat ca şi în acele vremuri când tradiţiile şi obiceiurile se respectau cu sfinţenie. La festival au fost expuse obiecte ce reprezintă de fapt specificul regiunii. Meşterii populari şi-au etalat lucrările de artizanat.
“Acest eveniment a adus o sursă de energie pozitivă și de nostalgie, a creat o bună dispoziție, care va rămâne în memoriea și în sufletele oamenilor pentru o perioadă lungă de timp,” spun autoritățile.
Cristina Pendea