La data de 27 iulie în incinta Conacului Manuc Bey a fost organizat și desfășurat un seminar cu genericul “Educația Financiară mai aproape de tine”. Această activitate a fost organizată de către Consiliul raional Hîncești în colaborare cu Instituția publică “Centrul Raional de tineret Hîncești” și compania de consultanță financiară Double Case, informează PROVINCIAL.
Evenimentul a avut drept scop incursiunea în domeniul piețelor bursiere. Împreună cu experții financiari, tinerii din raionul Hîncești, au descoperit domeniul economic și de afaceri dintr-o altă perspectivă și anume cea a profitabilității și a accesului la resursele de dezvoltare.
Tinerii au aflat despre principiilede funcționare a pieței, despre cele mai importante instrumente de lucru, tendințele economice și posibilitățile de a aplica cunoștințele pentru a obține profit.
Totodată acest seminar înseamnă un studiu amănunțit al celor mai importante componente ale pieței bursiere , piețele de capital, piețele financiare , piața mărfurilor și piața crypto.
Cristina Pendea