La 28 februarie curent, a avut loc ședința Comisiei de examinare a solicitărilor de acordare a ajutorului financiar unic din Fondul de rezervă al Consiliului raional Drochia, membrii căreia sunt consilieri raionali și factori de decizie la nivel de administraţie publică locală de nivelul II.
Conform ordinii de zi, membrii comisiei, președinte – Alexei Vasilean, președintele raionului, au examinat 49 petiții.
Potrivit dosarelor prezentate, cetățenii au solicitat acordarea ajutorului financiar unic pentru: tratament, intervenție chirurgicală, compensarea cheltuielilor ce țin de lichidarea consecinţelor în urma incendiilor produse.
„Din cele 49 de petiții, 35 au fost consimțite. Acestea urmează a fi înaintate consilierilor raionali spre aprobare, care se vor întruni în ședință ordinară pe 7 martie, curent”, a comunicat Consiliul raional Drochia.