Î.M. Regia „Autosalubritate” înregistrează o scădere continuă a cantității de deșeuri transportate la Depozitul Municipal din comuna Țînțăreni. Concomitent, este în creștere volumul de deșeuri reciclabile transmise la revalorificare.
Din ianuarie 2023 până în martie curent, cca 13 000 tone deșeuri, colectate de la platformele din Municipiul Chișinău, nu au fost depozitate ci au au fost sortate și transmise la reciclare.
Această reducere semnificativă a volumului de deșeuri depozitate, a devenit posibilă datorită efortului comun al Primăriei Chișinău și Regiei „Autosalubritate”, care au implementat, împreună, o strategie eficientă de management al deșeurilor. Strategia include diverse măsuri, printre care și semnarea unui Contract pentru achiziționarea serviciilor de sortare.
Grație contractului semnat cu un sortator privat, deșeurile colectate din orașul Chișinău și din câteva suburbii, sunt transportate la Uzina de Sortare, unde are loc procesul de selectare a materialului reciclabil. Deșeurile care rămân în urma procesului de selectare sunt transportate la depozitul municipal de la Țînțăreni, unde sunt depozitate, compactate și tratate conform celor mai noi standarde în domeniu.
Acordul pentru serviciile de sortare este semnat pentru o perioadă de cinci ani și a fost divizat în două etape:
- Prima etapă – sortatorul selectează pentru reciclare deșeurile din hârtie/carton, plastic, metal și sticlă;
- A doua etapă (planificată peste 1,5 ani) – sortatorul va recicla și RDF-ul din deșeuri, ceea ce va permite reciclarea a 70% din volumul deșeurilor transmise spre sortare.