În 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, surprizele se vor ține lanț la OrheiLand, cel mai mare parc de distracții din țară și din regiune, unde totul este gratuit. Pe scena de pe teritoriul parcului, va mai urca un artist de renume. Este vorba despre interpretul din România, Dumitru Claudiu, cu numele de scenă Doddy, care, împreună cu Willy William și alți interpreți autohtoni, vor încinge atmosfera de sărbătoare, cu ocazia redeschiderii OrheiLand.
Sărbătoarea va începe la ora 11:00, cu un marș pe ritmuri de fanfară, din Piața „Vasile Lupu”, din centrul Orheiului și până la OrheiLand, acolo unde va fi dat startul sezonului estival. Oaspeții vor fi întâmpinați de animatori, vor putea participa la mai multe concursuri interactive și vor avea parte de mai multe surprize.
Împătimiții de senzații tari vor putea să-și potolească setea de adrenalină la roller-coasterul de tip american, caruselul Star Tower și toboganele gonflabile imense.
Și cei mici se vor putea distra de minune la trambuline, scrâncioburi, tobogane, dintre care cinci sunt noi, precum și la alte spații de joacă. În total, pe teritoriul OrheiLand vor funcționa 23 de atracții, iar accesul la acestea este gratuit pentru toți.
Cel mai mare parc de distracții din Moldova, OrheiLand, a fost inaugurat în 1 iunie 2018, fiind unul din cele mai populare proiecte lansate la inițiativa primarului orașului Orhei de atunci, Ilan Șor. Din 2018 și până în prezent, OrheiLand a fost vizitat de aproape patru milioane de oameni atât din țara noastră, cât și din străinătate.