Astăzi, 8 iulie 2024, a fost semnată Convenția Colectivă (nivel teritorial) pentru anii 2024-2028. Propunerea inițială pentru textul Convenției Colective a fost înaintată de partea sindicală și negociat în mai multe runde, în urma cărora părțile au convenit asupra versiunii finale.
Potrivit CR Hâncești, importanța Covenției Colective la nivel teritorial este relevată de influența sa asupra raporturilor de muncă, fiind un act juridic ce cuprinde norme ale dreptului muncii și reglementării raporturilor de muncă în raionul Hîncești. Aceasta reprezintă un instrument esențial de protecție social-economică pentru salariații care au delegat reprezentanți să negocieze în numele lor. Convenția servește drept bază pentru negocierile ulterioare ale Contractelor Colective de Muncă la nivel de unitate.
Suplimentar, s-au negociat un șir de clauze ce ține de programul de lucru, perioadele de odihnă, acordarea premiilor și a beneficiilor materiale, precum și a zilelor suplimentare la concediu pe motive familiale.
Semnatorii Convenției Colective sunt următorii:
- din parte Administrației Publice locale – Președintele raionului Hîncești, Iurie Levinschi;
- din partea Patronatelor – agentul economic, Maria Rotaru;
- din partea Sindicatelor – reprezentantul Confederației Naționale a Sindicatelor, Doamna Ana Cimpoieșu.
Prezenți la evenimentul de semnare a Convenției Colective au fost membrii Comisiei teritoriale Hîncești pentru consultări și negocieri teritoriale și reprezentanții CNSM: Eugen Covrig, Șef al Departamentului juridic și Polina Fitișcanu, Șefa Departamentului protecție socială-economică.
Părțile semnatare și-au exprimat încrederea că Convenția Colectivă va aduce noi beneficii pentru oamenii muncii din raionul Hîncești și va servi drept un exemplu de democratizare a societății.