Astăzi – 13 septembrie, la Cimișlia, se va desfășura Forumul investițional regional „Parteneriate pentru creștere și dezvoltare durabilă a Regiunii Sud”, organizat cu suportul Uniunii Europene, informează Provincial.
Forumul este organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud, Consiliul Raional Cimișlia și Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), în cadrul proiectului „Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru promovarea afacerilor și investițiilor”, finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul Inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG).
Scopul Uniunii Europene este de a atrage, prin intermendiul acestui eveniment, investiții autohtone și străine în regiune prin promovarea potențialului investițional al Regiunii de Dezvoltare Sud și a oportunităților investiționale ale raioanelor Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Ștefan Vodă, Leova și Taraclia din componența acesteia. Forumul va facilita crearea parteneriatelor investiționale și va informa potențialii investitori despre facilitățile acordate și oportunitățile oferite de autoritățile publice centrale și locale și de alte instituții și organizații care sprijină dezvoltarea afacerilor în regiune și în țară, sprijinirea unor sectoare economice cu potențial de dezvoltare.
Forumul va reuni reprezentanți a misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, ministerelor și autorităților publice centrale și locale, instituțiilor și organismelor financiare internaționale, camerelor de comerț si industrie, exponenți a întreprinderilor autohtone și de peste hotare, a asociațiilor de business și infrastructurilor de afaceri, a sectorului asociativ, mass-media națională și regională.
De asemenea, în cadrul forumului va fi organizat Târgul Ofertelor Investiționale, care va oferi participanților din cele opt raioane ale Regiunii Sud posibilitatea promovării și prezentării ofertelor investiționale din diverse sectoare ale economiei și oportunități de dezvoltare a unor parteneriate de afaceri cu potențiali investitori din diferite țări.
Dina Roșca