Tradițional, în toamnă târzie, când se face bilanțul întregului an agricol, în țară este marcată sărbătoarea profesională ,,Ziua Lucrătorului din Agricultură și Industria Prelucrătoare”. Cu acest prilej, Consiliul Raional Cimișlia, în data de 24 noiembrie 2022 a desfășurat evenimentul dedicat acestei sărbători pentru agenții economici și producători agricoli din raion.
În cadrul evenimentului, Mihail Olărescu, Președintele Raionului Cimișlia a mulțumit tuturor lucrătorilor din complexul agroindustrial pentru munca depusă.
Au fost adresate mai multe mesaje de felicitare producătorilor agricoli, urări de sănătate, putere de muncă, energie și optimism, împliniri pe potriva aspirațiilor și roade cât mai bogate.
Pentru rezultate remarcabile, muncă rodnică, perseverență, spirit gospodăresc, aport semnificativ în dezvoltarea sectorului agroindustrial al raionului și cu prilejul sărbătorii profesionale, agricultorilor și lucrătorilor din industria prelucrătoare s-au oferit, diplome de onoare și cadouri.
Tradițional, ”Ziua Lucrătorului din Agricultură şi Industrie Prelucrătoare” se marchează în a patra duminică a lunii noiembrie, din 1994 în Republica Moldova.