Zeci de crescători de ovine și caprine şi-au dat întâlnire la Cimișlia, în perioada 28-29 octombrie curent, pentru a promova ramura și cultura de creștere a acestor specii de animale.
La cea de-a VII-a ediție la Festivalului „Mioriță Laie Bucălaie”, participanții și-au expus animalele de rasă, produsele procesate obținute din materia primă, au realizat schimburi de idei și practici, precum și au stabilit relații de colaborare atât cu agenți economici din țară, cât și de peste hotare.
Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Iurie SCRIPNIC, prezent la eveniment, a felicitat participanții, accentuând importanța Festivalului pentru sectorul zootehnic și a reconfirmat sprijinul statului pentru dezvoltarea în continuare a unor afaceri prospere în creșterea ovinelor și caprinelor. Oficialul a oferit premii bănești fermierilor care reușesc să facă performanță în această ramură. Premianții au fost selectați de o Comisia formată din specialiști de la MAIA și de la Institutul Științifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie și Medicină Veterinară.
La festival au fost prezenți oaspeți din România, Georgia, Armenia, Austria, Turcia, Uzbekistan, Kyrghystan, cu obiceiuri și bucătării tradiționale.