Autorităţile raionului Ceadâr-Lunga împreună cu o organizaţie obştească au început lucrările de pregătire a unui Centru de plasament temporar pentru copiii ajunşi în dificultate. În acest scop va fi amenajată o încăpere ce aparţine Azilului de bătrâni din localitate.
„În clădirea respectivă au început deja lucrările de reparaţie. Acolo planificăm să cazăm copiii împreună cu mamele, ajunşi în situaţii critice. Într-adevăr avem nevoie de aşa un centru, pentru că minorii din familiile defavorizate deseori ajung în dificultate, fiind lipsiţi de grija părintească. Centrul îi va ajuta să depăşească perioadele complicate”, a spus pentru gagauzinfo.md Gheorghi Marangoz, preşedintele raionului Ceadâr-Lunga, relatează Moldpre.md.
Proiectul este realizat de organizaţia obştească „Iniţiativa feminină” în comun cu administraţia raionului, cu susţinerea financiară a Fondului Soros.
„Preconizăm să putem adăposti provizoriu în acest centru până la zece copii. Vor fi amenajate locuri pentru fete şi băieţi, precum şi pentru mame cu copii mici”, susţine conducătorul organizaţiei „Iniţiativa feminină”, Natalia Cojocari.
Centrul urmează să fie dat în exploatare în luna august din acest an.
Doina Munteanu