La 29 martie curent, în incinta Casei Raionale de Cultură Strășeni, s-a desfășurat întrunirea metodică a angajaților din domeniul culturii, având în calitate de invitați președintele raionului, Viorel Jardan, Părintele Arhimandrit Filaret, protopop al bisericilor din raionul Strășeni, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Marcela Nistor, directorul Centrului Național de Politici Culturale, Veaceslav Reabcinsky.
Potrivit autorităților, după o prezentare a patrimoniului cultural al raionului, s-a vorbit despre proiectul Regulamentului de funcționare a caselor de cultură, parteneriatul între cultură și spiritualitate, viziunile privind dezvoltarea culturii, evenimentele culturale pentru trimestrul II al anului curent: sărbătorile de Paști, Festivalul „Ziua femeilor mironosițe”, Festivalul raional de muzică corală „Ecoul codrilor”, Festivalul internațional de muzică și poezie „Eminesciana”, ediția a XXXVI-a.
“Angajații caselor de cultură din raion au semnalat un șir de necesități pentru desfășurarea procesului de muncă, precum ar fi reparația în instituții și conectarea acestora la încălzire, posibilitatea de aplicare la proiecte investiționale în domeniul culturii, achiziționarea instrumentelor muzicale, aparatajului de sonorizare și costumelor”, se arată în mesajul Consiliului raional Strășeni.
Cristina Pendea