La 15 noiembrie 2022 a avut loc inaugurarea picturii murale de cca 1000m2„DOR DE CASĂ”, în cadrul proiectului „Pentru Cahul prin Artă”, o adevărată frescă ce reflectă tematici și specificul regiunii Cahul, precum și parcursul tradițiilor moldovenești.
“Elemente reprezentative ale autenticității poporului nostru pot fi remarcate în această creație, ce impresionează prin culorile și imaginile care dau viață picturii,” spune Primăria.
Primarul municipului Cahul, Nicolae Dandiș, a venit cu un mesaj de salut și a menționat despre importanța acestui proiect. „Această pictură cu siguranță trebuie să devină un punct de atracție pentru municipiul Cahul întrucât accentuează și promovează tradițiile și valorile noastre,” a subliniat primarul. În acest context, a mulțumit Programului care a dat toate premisele pentru lansarea și realizarea acestui proiect, Guvernului Republicii Moldova, Guvernului Elveției și desigur tuturor donatorilor, atât din țară cât și din afara ei, care au contribuit sub orice formă la realizarea acestei picturi, implicându-se astfel la dezvoltarea localității. Cuvinte de mulțumire au fost aduse tuturor întreprinderilor care au contribuit finaciar, în special suportului acordat de către Caparol, GebhardtPlus, Balkan, AO Pro-lumina, Galadent SRL, și desigur nu în ultimul rând, pictorului Alexei Luca, care și-a lăsat amprenta în municipiul Cahul prin pictura murală ce reflectată valoare, tradiție, rădăcini seculare și asigură continuitatea tradițiilor noastre.
La eveniment au fost prezenți și viceprimarul municipiului Cahul, Stella Bădin, directorul comercial Caparol, Sergiu Aftenev, fondatorul asociației Pro-Lumina, Vasile Dincă, director executiv Gebhardt Plus, Babilev Anatolie, reprezentanți APL și ai instituțiilor locale. Tuturor contribuabililor le-au fost înmânate diplome de apreciere.
Proiectul a fost implementat în cadrul Programului DAR 1+3, finanțat de Guvernului Republicii Moldova și co-finanțarea proiectului PNUD/MIDL din resursele financiare ale Guvernului Elveției, a contribuției financiare a APL Cahul și a Cahulenilor ReUniți din toate colțurile lumii.