
La Briceni continuă activitățile pentru elaborarea Programului de revitalizare urbană. Joi, 24 iulie, a fost creată Comisia consultativă a cetățenilor, care va contribui la generarea ideilor de proiecte pentru transformarea unei zone degradate a orașului Briceni.
În cadrul primei ședințe, membrii Comisiei consultative, formată din reprezentanți ai instituțiilor publice, activiști civici, lideri locali și agenți economici din zona de revitalizare, împreună cu reprezentanți ai ADR Nord și APL au stabilit planul de acțiuni pentru perioada următoare.
Întregul proces de elaborare a PRU Briceni include următoarele etape:
- Delimitarea orașului pe zone distincte;
- Analiza zonelor în baza indicatorilor sociali, economici, de mediu, spațial-funcționali și tehnici, cu efectuarea ulterioară a diagnozei pentru identificarea zonei degradate;
- Analiza aprofundată a zonei degradate: vizite de observare și corelare a diagnozei pe indicatori a orașului cu situația în teren; vizite de identificare a resurselor/potențialului, problemelor neevidențiate de indicatori, precum și de identificare a liderilor locali;
- Crearea Comisiei consultative, constituită din reprezentanți ai instituțiilor publice, activiști civici, lideri locali, agenți economici, toți din zona de revitalizare;
- Generarea ideilor de proiect, menite să soluționeze problemele identificate în zona de revitalizare, cu membrii Comisiei consultative, precum și cu membrii Comitetului de coordonare din cadrul autorității publice locale;
- Consultarea și aprobarea PRU la ședința Consiliului orășenesc Briceni.
Viitorul program de revitalizare urbană va face eligibil orașul Briceni pentru finanțarea proiectelor de revitalizare urbană din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, precum și din alte surse de finanțare disponibile.
În anii precedenți, specialiștii ADR Nord au oferit suport și au fost implicați într-o serie de acțiuni pentru dezvoltarea urbană sustenabilă în nordul țării. În prezent, 11 orașe din nordul țării au programe de revitalizare urbană. Majoritatea acestora deja au beneficiat de finanțări pentru transformarea zonelor urbane degradate.
Circa 31% din populația Regiunii de Dezvoltare Nord trăiește în mediul urban, fiind concentrată în 20 de centre urbane, dintre care trei municipii: un municipiu de nivelul I (Bălți) și două municipii de nivelul II (Edineț și Soroca). Majoritatea orașelor din nordul țării se confruntă cu o serie de provocări de ordin economic, social și de mediu. Totuși, o bună parte a orașelor au un potențial semnificativ să devină motoare de dezvoltare ale economiei regionale.