La Bender a fost organizată o ceremonie consacrată marcării celor 29 de ani de la introducerea Forțelor Mixte de Menținere a Păcii în Zona de Securitate a Republicii Moldova. Despre aceasta a anunțat Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, informează PROVINCIAL.
Cu mesaje în fața militarilor Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii au venit copreședinții Comisiei Unificate de Control, reprezentanți ai Ucrainei și Misiunii OSCE în Moldova.
În discursul său, conducătorul delegației Republicii Moldova și-a exprimat aprecierea și respectul pentru pacificatorii care și-au îndeplinit cu cinste datoria de a contribui la încetarea focului în zona de conflict, la conciliere și încredere între ambele maluri ale Nistrului.
Totodată, Ion Solonenco a evidențiat cu regret persistența unor elemente de tensionare a situației în Zona de Securitate și s-a arătat convins că acestea pot fi depășite prin respectarea necondiționată a documentelor operațiunii de menținere a păcii de pe Nistru.
La acest eveniment festiv, pacificatori din cadrul Armatei Naționale a Republicii Moldova au fost decorați cu distincții și diplome de onoare pentru profesionalism, nivel înalt de pregătire și executarea ireproșabilă a serviciului.
Forțele Mixte de Menținere a Păcii au fost instituite în temeiul prevederilor Acordului cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat la 21 iulie 1992, și sunt abilitate să monitorizeze situația în vederea păstrării păcii și stabilității în Zona de Securitate.
În prezent, din operațiunea de menținere a păcii fac parte conform listei 1051 de militari din Republica Moldova, Federația Rusă, Ucraina și din stânga Nistrului.
Dina Roșca