Primăria municipiului Bălți, în colaborare cu Filiala Bălți a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, invită toți locuitorii și vizitatorii municipiului la cea de-a V-a ediție a Expo-Târgului Producătorului Autohton. Evenimentul se va desfășura în perioada 27 – 29 august 2024, în piața centrală Vasile Alecsandri din Bălți.
Expo-târgul reprezintă o oportunitate excelentă pentru producătorii locali de a-și prezenta și promova produsele, precum și pentru vizitatori de a descoperi și achiziționa produse autohtone de calitate.
Pe parcursul celor trei zile, participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu producătorii, să afle mai multe despre procesele de producție și să susțină economia locală prin achiziționarea de produse realizate în regiune.