
În perioada sărbătorilor de Crăciun, cu sprijinul mediatorului comunitar al Primăriei municipiului Bălți, Budulai Mișcoi, a fost organizat un eveniment festiv dedicat copiilor de etnie romă din municipiu.
Evenimentul a avut drept scop promovarea incluziunii sociale, a solidarității și a spiritului sărbătorilor de iarnă, oferind copiilor momente de bucurie, atenție și căldură sufletească. Cei mici au fost invitați să participe la activități festive, iar la final au primit cadouri și premii.
Primăria municipiului Bălți acordă o importanță deosebită susținerii copiilor și familiilor aflate în situații de vulnerabilitate și va continua să sprijine inițiativele menite să consolideze coeziunea socială și egalitatea de șanse pentru toți locuitorii municipiului.






















