Angajații Direcției generale prevenție a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au participat la ședința ordinară a forumului „Reducerea Riscurilor de Dezastre în zona raionului Anenii Noi”. Evenimentul a avut loc pe 31 ianuarie 2024 în incinta sediului Secției Situații Excepționale Anenii Noi a IGSU.
Desfășurarea acestei ședințe vine în contextul lansării, anterior, a forumului de reducere a dezastrelor, de către reprezentanții Organizațiilor Non-Guvernamentale, care au ca scop să consolideze pregătirea și reziliența comunităților din raionul Anenii Noi în fața riscurilor naturale și tehnogene.
În cadrul ședinței, angajații IGSU au prezentat analiza riscurilor existente în Republica Moldova, precum și măsurile de prevenire și diminuare a acestora. De asemenea, s-a pus accent pe reducerea riscurilor de incendii în sectorul locativ și minimalizarea cazurilor de decese ca urmare a acestora. Mai mult, o atenție deosebită s-a acordat și riscului de producere a focarelor de ardere a vegetației uscate, dar și incendiilor izbucnite la poligoanele de deșeuri.
Evaluarea efectuată are drept scop să identifice potențialul de dezastre, categoriile de populație expuse riscurilor, vulnerabilitățile cetățenilor la anumite dezastre, în vederea întreprinderii măsurilor de protecție și prevenire, pentru a diminua pagubele aduse populației și mediului.
Forumul „Reducerea Riscurilor de Dezastre în zona raionului Anenii Noi” a fost lansat în perioada 04-05 decembrie 2023, având ca obiectiv major reducerea sistematică a factorilor de risc și vulnerabilitățile de bază ale comunităților, abordând provocările generate atât de dezastrele naturale cât și de cele tehnogene.