Tatiana Cociu, candidatul partidului Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei la șefia primăriei Orhei, a câștigat alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, cu 57,59%, informează PROVINCIAL.
“Vă mulțumesc sincer pentru sprijinul major și încrederea pe care mi-ați acordat-o. Aceasta este victoria noastră comună! Victoria celor care iubesc municipiul, care vor să trăiască, să muncească și să-și crească copiii aici.
Un rezultat atât de mare la aceste alegeri se datorează, desigur, muncii colosale pe care au depus-o, la Orhei, echipele care mă susțin. Este vorba despre echipa lui Ilan Șor și echipa lui Alexei Lungu. Și le mulțumesc foarte mult pentru asta!
Împreună vom continua această muncă. Cu toții avem un scop comun – să facem Orheiul și mai bun, și mai frumos, și mai confortabil. Urmează multe proiecte interesante și necesare, pe care, cu siguranță, le vom implementa.
Coeziunea Dumneavoastră, unitate în decizia de a ne sprijini, speranțele Dumneavoastră în vederea noilor schimbări în bine sunt un stimulent puternic pentru întreaga noastră echipă să lucreze cu mânecile suflecate.
Tot ce s-a spus în campania electorală, se va face. Toți avem aceeași sarcină – să păstrăm și să continuăm prosperitatea dragului nostru Orhei,” spune Tatiana Cociu.