
La 11 aprilie curent, Iurie Scripnic a vizitat Combinatul de panificație din Taraclia.
Întreprinderea a fost înființată în anul 1994 și s-a specializat inițial în transportul internațional. Pe teritoriul întreprinderii a existat o cofetărie, pe baza căreia a fost deschisă prima mini-brutărie în același an.
În 2008, intreprinderea a fost reorganizată. In prezent, in Republica Moldova funcționează deja cinci brutării: două în Taraclia, una în Comrat, una în Anenii Noi și una în Drochia.
În curând va fi deschisă încă o brutărie robotizată, care va produce produse de panificatie pentru export. Circa 17-20 la suta din producție se vinde pe piața externa.
Denumirea produsului Milina este un fel de mâncare națională bulgară, foarte asemănătoare cu plăcinta moldovenească. Accentul este pus pe unitatea tradițiilor, a valorilor și pe simbioza rețetelor și a caracteristicilor culturale. Compania Milina nu numai că se străduiește să introducă inovații, ci și păstrează cu grijă tradițiile străvechi de coacere. Compania se mândrește în special cu pâinea făcută din făină premium „Milina”, „Yuzhny”, precum și cu pâinea din grâu-secară „Monastyrsky” și „Monastyrsky cu chimen”, care sunt produse pe bază de aluat de secară, conform rețetei originale. La producerea pâinii se folosesc 4 ingrediente: făina, apa, sare și maia.
Materia primă pentru producerea articolelor de panificație este achiziționată în regiune. Lui Iurie Scripnic i s-au prezentat: procesul de producere, tehnologiile implementate și condițiile de munca ale angajaților. La întreprindere lucrează peste 700 de persoane.