Rezultatele obținute în urma implementării proiectului „Reabilitarea termică a instituției de învățământ Liceul Teoretic „Ion Creangă”, din satul Hîrbovăt, raionul Anenii Noi, au fost peste așteptările beneficiarilor, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat al Agenției pentru Eficiență în Energetică.
În cadrul proiectului, cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică au fost realizate măsuri de înlocuire a ferestrelor și ușilor exterioare, pe o suprafață de 888 m2. Aceste acțiuni au dus la obținerea economiilor de energie în sumă de 153 563,50 kWh/an. Valoarea economiilor financiare anuale este de peste 120 277,5 lei/an, iar reducerea emisiilor de CO2 a depășit 32 de tone anual. Valoarea totală a proiectului este de 3 669 155 lei.
Pentru accesare video, vedeți link-ul de mai jos:
Menționăm, că AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.
Dina Roșca