„Când mi-am încheiat mandatul de bașcan al Găgăuziei, 1 an în urmă, pe conturile autonomiei, echipa noastră a lăsat 80 milioane de lei” – a declarat Irina Vlah, președinta „Platformei Moldova”, într-un interviu pentru „BANDSTAGE”.
Ea a spus că nu a luat niciun împrumut, niciun credit, și la plecare a considerat necesar ca pe conturi să rămână bani, pentru ca viitoare conducere a autonomiei să poată continua proiectele deja demarate.
„Eu m-am gândit că pot prin viitorul bașcan să continui proiectele începute de noi, pot promova ideile noastre mai departe.
De exemplu, noi am stopat exodul tinerilor. Când am venit în 2015, doar 25% dintre tinerii, care au absolvit studiile, au rămas în regiune, în țară, ceilalți au plecat peste hotare. Eu am înțeles că lucrurile trebuie schimbate, pentru că fără tineri, fără energia lor, această regiune nu poate să fie… Am implementat mai multe programe ce au stopat plecarea tinerilor. Iar, urmare a acestor acțiuni, în țară au rămas 91% dintre tinerii care au finalizat studiile liceale.
Noi nu am lucrat în zadar, am stopat exodul, și acesta e un rezultat foarte important. Și eu mă gândeam că am putea să ne întâlnim cu doamna să îi spun ce și cum am făcut… Cu regret nu am avut întâlnire, nu ne cunoaștem”, a declarat politiciana.
Irina Vlah a spus că nu va comenta activitatea succesorului său, pentru că lucrul acesta ar fi incorect.
„Eu urmăresc ce se întâmplă acolo și e dificil să văd că ambasadorii acum nu participă la diverse evenimente, la care în perioada noastră participau.
Partenerii de dezvoltare au decis să închidă anumite programe și e trist pentru mine pentru că noi mereu am făcut așa încât să deschidem regiunea, ca oamenii să iubească poporul nostru, tradițiile, limba frumoasă vorbită”, a mai spus politiciana.