În după amiaza zilei de 4 iunie 2023, de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârşit un Serviciu divin pentru punerea pietrei de temelie a celei de-a doua biserică din s. Pănășești, r. Strășeni, care va fi înălțată în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
La eveniment au fost prezenți: prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan, PC arhim. Filaret (Cuzmin), starețul Mănăstirii Căpriana și protopop de Strășeni, prot. mitr. Alexandru Iamandii, parohul bisericii, un sobor de preoți și diaconi. dl Valeriu Bujorean, primarul s. Pănășești, dl. Gheorghe Filip, donatorul terenului pe care se construiește biserica și un număr covârşitor de credincioşi, care au avut bucuria de a se ruga alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Vlădica Vladimir binecuvântând începutul cel bun, a dat o apreciere aleasă eforturilor făcute de oamenii de bună credință din Pănășești, precum și inițiativei părintelui-paroh Alexandru Iamandii, datorită cărora a fost posibilă inițierea lucrărilor de construcție, spre a ridica acest complex de rugăciune, de educație și de spiritualitate Ortodoxă.
Părintele Alexandru a mulțumit fiește Întâistătătorului pentru bunăvoința de a binecuvânta munca credincioșilor din localitate și de a fi alături cu gândul cel bun, precum și cu sfatul părintesc.
Sursa: mitropolia.md